Bun venit
În general se complică lucrurile, dar la Resort Provence Suceava păstram simplu, confortabil, rafinat, ca să îți putem cuceri al 6-lea simț! LoveAndNature!
Pensiunea Provence a pornit ca un proiect de familie, după o experiență importantă atât în industria ospitalității dar și în industrii conexe.
Ne-am dorit un proiect altfel, o combinație între natură, tradiție, spațiu vital și servicii de calitate, pentru noi clientul este cel mai important.
Așadar, iată-ne în fața unui nou început, având două structuri turistice independente, o pensiune cu cinci spații de cazare și un lounge pentru mic dejun și alte activități comune, respectiv un foișor dotat cu toate cele necesare pentru a crea un ambient special pentru petrecerea pe care o dorești.
Structura de cazare cuprinde 4 camere și un apartament, fiecare cu individualitățile potrivite așa încât să îți găsești ceea ce trebuie, de la camera cu pat King size, la camera cu facilități pentru persoane cu dizabilități de la parter, la camera cu două paturi Queen size pentru familiile cu copiii. Amintim și de camera cu balcon de la etaj, acolo unde natura parca te îmbrățișează, dar și de apartamentul cu pat matrimonial și living așa cum îți dorești.
Ne-am gândit în primul rând la intimitate și la spațiul personal, iar acest lucru îl regăsești și în exterior la parcarea generoasă aflată chiar lângă pensiune, sau la traseele de plimbare din incinta pensiunii Provence, acolo unde te poți bucura de natură luxuriantă dar și de priveliște pe măsură.
Te așteptăm la Provence, lasă-ți grijile la intrare și bucură-te de ceea ce cu grijă și pasiune îți pregătim!
Comments
Post a Comment